Xenon Observer

FBI a publicat planul pentru monitorizarea rețelelor sociale

Statele Unite ale Americii, la fel ca cele mai mari state ale planetei, își iau tot felul de măsuri de monitorizare a Internetului. Acestea au sesizat că avantajele tehnologice se duc acum și în mediul virtual. Guvernul chinez, alături de numeroase alte țări, au înființat deja organe de combatere și pregătire pentru atacuri informatice și tind să cred că aceste echipe nu sunt construite doar cu scopul de a monitoriza și reacționa defensiv în cazul unui atac complex. De foarte multe ori e mai bine să ataci decât să fugi, iar acest domeniu nu face excepție.

FBI a publicat un document în care este dezvăluit planul de monitorizare globală a conținutului de pe Facebook, Twitter și alte rețele sociale, oferind un mic inside din activitatea pe care FBI și alte agenții guvernamentele o desfășoară într-un mod mai puțin transparent. FBI dorește să colaboreze cu o firmă ce să le construiască un sistem care să poată căuta automat prin materialele publice disponibile pe rețelele sociale, să analizeze cuvinte cheie din sfera terorismului, operațiuni de supraveghere, detalii ale unor atacuri precedente și date din camere de supraveghere locale. De asemenea, serviciul va avea capacitatea de a afișa tweet-urile și alte materiale capturate de sistem pe o hartă, pe care se pot suprapune și alte straturi de informații – fotografii, înregistrări video, arhive cu privire la alte evenimente similaree etc.

Ei sugerează în acel document că vor încerca să construiască șabloane ale activităților, permițându-le să scurteze timpul de planificare pentru reacțiile lor în anumite momente cheie. Crearea unei personalități prin intermediul Facebook, Twitter și a altor rețele sociale este foarte aproape de adevăr. Simplele relații de prietenie, proiectele și oamenii cu care am lucrat, modul și ce publicăm pe wall precum și paginile pe care le apreciem pot face o idee destul de bună asupra personalității unui individ.

Mă îndoiesc că vom mai auzi detalii suplimentare despre acest proiect. Nu ne rămâne decât să ne gândim de două ori asupra datelor publice dacă avem ceva de ascuns.

Mai multe detalii aici.

Advertisements

January 29, 2012 Posted by | blogareala | Leave a comment

Mesajul nociv din productiile WALT DISNEY

Este ingrijorator fenomenul.Postez mai jos si alte link-uri pe aceasta tema.

Manastirea Dervent

January 29, 2012 Posted by | religie | Leave a comment

Viata si invataturile Sf.Ierarh Nifon

View this document on Scribd

January 29, 2012 Posted by | religie | Leave a comment

ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement)

ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement, adică Tratatul Comercial împotriva Produselor Contrafăcute), răspunde, conform “celor care au pus-o la cale”, creșterii produselor falsificate și a numărului mare de opere protejate prin copyright, piratate pe piața globala.Prezentată în acest mod, ACTA pare un tratat de care aveam nevoie de foarte mult timp! Un tratat fără de care chiar nu înțelegem cum am putut trăi, cum de companii precum Microsoft n-au falimentat și nici cum cântăreți precum Jennifer Lopez și actori de talia lui Tom Cruise au averi impresionante… Dar haideți să spargem oul de ciocolată și să aflăm ce surprize include ACTA!

In 2007, an în care am auzit de el pentru prima dată, ne dădea de înțeles că ACTA va proteja în mod special bunurile fizice. De-a lungul timpului însă, puținele informații referitoare la acesta pe care le-am primit de la cei care se ocupă de “punerea lui la punct”, ne-au dat vânt în pupă tuturor celor care am început să credem ca ACTA are o acoperire mult mai amplă și că în realitate ascunde interesele marilor corporații și dă autorităților posibilitatea să facă abuzuri în cel mai legal mod posibil. Cum ? Spionându-ne fără a avea nevoie de mandate judecătorești pentru obținerea cărora știm cu toții că sunt necesare dovezi palpabile ale comiterii presupuselor infracțiuni pe care le comitem.

Cu alte cuvinte, orice corporație se va putea conecta oricând la calculatorul/telefonul nostru pentru a verifica dacă licența software-ului deținut este legală și daca avem drept de posesie asupra tuturor fișierelor de care dispunem; programele de descărcat muzică vor fi și ele ilegale…

Bineînțeles, pentru ca acest lucru să fie posibil, companiile de telecomunicații vor avea obligația să ne monitorizeze permanent și să anunțe autoritățile ori de câte ori suspectează că am încălcatACTA.

În acest scop, pentru a da un exemplu, VodkafoneOranjRomtelefon și  YouPiSyne vor asculta ori de câte ori ne vom giugiuli prin telefon cu iubita și mai mult de atât, vom putea ajunge la închisoare pentru că i-am fredonat acesteia o melodie ori i-am spus un banc a căror drepturi nu le-am cumpărat.

View this document on Scribd

Vi se pare corect?!?Mie nu!

STOP ACTA!

Ce  putem face împotriva ACTA?

Înainte ca ACTA să intre în Parlamentul European, publicația Wired are câteva sugestii pentru cei care luptă pentru un Internet liber de interesele giganților din industriile proprietății intelectuale. Oponenții tratatului pot contacta diferite organizații care se ocupă de promovarea libertăților online, iar La Quadrature du Net ne sfătuiește să ne contactăm europarlamentarii.

Cei patru pași pe care îi indică organizația franceză sunt:

1. Stăpâniți-vă bine argumentele.

2. Alegeți orice europarlamentar care vă reprezintă țara și luați legătura cu el.

3. Expuneți-le politicos poziția voastră.

4. Repetați primii trei pași.

Daţi-le un semn europarlamentarilor români, ca să ştie cum să voteze.

[elena.basescu@europarl.europa.eu, teodordumitru.stolojan@europarl.europa.eu, monica.macovei@europarl.europa.eu, traian.ungureanu@europarl.europa.eu, cristiandan.preda@europarl.europa.eu, marian-jean.marinescu@europarl.europa.eu, iosif.matula@europarl.europa.eu, sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu, petru.luhan@europarl.europa.eu, rares-lucian.niculescu@europarl.europa.eu, oana.antonescu@europarl.europa.eu, adrian.severin@europarl.europa.eu, rovana.plumb@europarl.europa.eu, ioanmircea.pascu@europarl.europa.eu, silviaadriana.ticau@europarl.europa.eu, dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu, corina.cretu@europarl.europa.eu, victor.bostinaru@europarl.europa.eu, georgesabin.cutas@europarl.europa.eu, catalin-sorin.ivan@europarl.europa.eu, ioan.enciu@europarl.europa.eu, norica.nicolai@europarl.europa.eu, adinaioana.valean@europarl.europa.eu, adinaioana.valean@europarl.europa.eu, renate.weber@europarl.europa.eu, ramonanicole.manescu@europarl.europa.eu, cristiansilviu.busoi@europarl.europa.eu, tudorcorneliu.vadim@europarl.europa.eu, george.becali@europarl.europa.eu, laszlo.tokes@europarl.europa.eu, iuliu.winkler@europarl.europa.eu, csaba.sogor@europarl.europa.eu, vasilicaviorica.dancila@europarl.europa.eu]

Stimate domn/doamnă deputat în Parlamentul European,

Prin prezenta vă informez, ca cetățean al României și ca cetățean al Uniunii Europene, de opțiunea mea în legătură cu Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement).Acest tratat, va avea ca efect distrugerea drepturilor mele și a concetățenilor mei români și europeni de a accesa Internetul și de a schimba liber informații și opinii.

Menționez că sunt de asemenea împotriva deciziei Consiliului Uniunii Europene din 28 septembrie 2008 care susține acest proiect.

Drepturile mele la libera exprimare precum și drepturile mele fundamentale vor fi puternic restrânse și, dacă ACTA va fi adoptată de Parlamentul European, chiar și drepturile dumneavoastră din punct de vedere politic și social vor putea fi încălcate din cauza acestui Tratat.

– ISP-urile (furnizorii de servicii internet) vor fi responsabili din punct de vedere legal pentru ceea ce fac utilizatorii lor pe Internet,  obligați să acționeze ca o veritabilă Securitate Comunistă (după modelul sistemului de cenzură comunist din China) – Medicamente generice care ar putea salva vieți ar putea fi interzise. – Interesele deţinătorilor de drepturi de proprietate intelectuală sunt puse mai presus de libertatea de exprimare, viaţa privată şi alte drepturi fundamentale. – Prevederile din versiunea finală a Acordului, al căror înţeles nu va fi clarificat  înainte de ratificarea ACTA, sunt vagi şi riscă să fie interpretate în moduri care ar putea permite incriminarea unui număr mare de cetăţeni, pentru delicte triviale.

Modalitatea în care s-a realizat negocierea Acordului îl privează de credibilitate democratică şi de claritate juridică.

Dacă va fi ratificat, Acordul va avea implicaţii majore pentru libertatea de exprimare, accesul la cultură şi viaţa privată, va afecta comerţul internaţional şi va reprezenta un obstacol în calea inovării.[1]

Deși văd necesară apărarea drepturilor de autor, nu pot fi de acord cu posibilitatea încălcării drepturilor fundamentale și libertatile cetățenești ale cetățenilor români și europeni, așa cum sunt ele stabilite de Tratatul de la Lisabona, Carta Drepturilor Fundamentala a Uniunii Europene, Tratatele Uniunii Europene și Constituția României.

Având în vedere asta și faptul că probabil doriți să participați și la următoarele alegeri pentru Parlamentul European vă solicit expres să nu susțineti aceast proiect de Tratat.  Cu considerație, xxxxxxx

January 29, 2012 Posted by | blogareala | 2 Comments

OZN,HAARP sau vocea Apocalipsei?

OZN,HAARP sau vocea Apocalipsei? Sunete ciudate se aud în toate colţurile lumii.

În SUA, Canada şi Europa s-au auzit în ultima vreme sunete bizare pentru care nu există explicaţie. Vibraţii puternice, zgomote, ţipete. Toate acestea i-au dus pe oameni cu gândul la fenomenul OZN.

Să fie oare glasul apocalipsei? Aşa sună moartea tuturor, pieirea? Sunetele ciudate auzite peste tot în lume sunt înfiorătoare încât numai când le asculţi în filmările realizate de alţii ai impresia că ţi se face pielea de găină.

În Alberta, Canada, nişte tăietori de lemne au auzit nişte sunete puternice, de parcă deasupra lor ar fi zburat avioane, dar nu au văzut nimic şi sunetele au continuat să se audă, fără a avea vreo explicaţie.

În Mexic s-au auzit sunete înfiorătoare ce i-au speriat pe oamenii care credeau că vine sfârşitul lumii şi sunt în prag de apocalipsă. Parcă ar fi intrat brusc într-un film de groază, în care sunt bântuiţi de oameni-robot, de fantome sau de extratereştri.

În Cehia, la fel, s-au auzit zgomote ciudate, care parcă îţi îngheţau sufletul şi sângele în vene.

ÎnAustralia, la fel s-au auzit sunete metalice foarte puternice, iar cei care au fost martorii ciudatului eveniment au văzut şi lumini puternice pe cer, trăgând concluzia că sunt atacaţi de extratereştri.

Acestea sunt doar patru exemple din zecile de cazuri înregistrate anul acesta pe întreaga planetă.

Parerea mea este ca aceste fenomene sunt datorita vandalismului cu care este folosit sistemul HAARP.Spun asta pentru ca oficialii care ar trebui sa iasa cu ceva explicatii nu o fac datorita faptului ca abuzeaza de acest sistem.Fenomenul ma intereseaza mult si sunt bine informat de aceea nu va speriati de nici-o apocalipsa, este o simpla joaca iresponsabila cu acest sistem(parerea mea).De aceea am sa va expun argumentele mele mai jos.

In 1983 Brooks Agnew, expert in tomografia Pamantului, folosind doar 30W energie, realiza tomografii ale scoartei terestre si descoperea zacaminte petrolifere si de gaze in diferite zone ale lumii.  Acuratete, 100% !

HAARP foloseste …un miliard de wati, cu care bombardeaza ionosfera, pentru “experimente” ! Imaginati-va corzile unui pian, corespunzand straturilor scoartei terestre. Fiecare strat are propria sa frecventa specifica de rezonanta. Se emit fascicole de unde radio in pamant. Cand acestea sunt reflectate inapoi, ele apar cu frecventa specifica a straturilor prin care trec. Asa se poate citi: acestea sunt zacaminte de gaze, sau acesta e zacamant de petrol si asa cu numai 30W energie, se poate identifica fiecare frecventa specifica. Daca faci asta cu … 1 miliard de wati, intreaga scoarta se va cutremura, incat se va putea provoca un …cutremur ! Continue reading

January 22, 2012 Posted by | blogareala | , , , | Leave a comment

Tâmpenia românească.

Săptămâna asta am urmărit evenimentele din Romania cu un deosebit dezgust,nu puteam să cred că se întamplă asta, efectiv de multe ori schimbam canalu de tv ca să nu mai văd,ŢIGĂNIA care se  desfasura la Universitate.Eu locuiesc în Atena de 6 ani şi am văzut ce se întamplă în Grecia cu criza asta, dar credeţi-mă chiar î-mi făcea plăcere să văd evenimentele de pe strazile Atenei,evenimente la care am fost si eu intr-o mică măsură prezent.Efectiv, mascaţii pe care i-ati văzut şi voi la  tv, care dădeau foc şi distrugeau tot ce găseau  în cale şi se luptau cu scutierii, credeţi-mă erau foarte bine motivaţi.Ce vreau să spun cu asta?,simplu,Grecia este în primul rănd o Ţară ortodoxă,prin simpa amestecare a fondurilor monetare   internationale şi intrarea în Comunitatea Europeană şi implicit criza provocată voit (parerea mea),l-a facut pe Grec sa realizeze scopul acestei crize, şi anume globalizarea acestor Ţări.Grecul nu o să lase tradiţiile şi istoria lor pe mâna francmasonilor care sunt in spatele acestei crize, nu, asta nu o să se întâmple niciodată,Grecul mai bine moare cu ei de gât decat să-şi vândă sufletul.De ce cred  că Grecia este cea mai lovită de criză?,pentru că este o ţară cu tradiţii , istorie  dar mai ales este leaganul culturi si civilizaţiei, de aceea în scopul globalizării se incearcă falimentarea acestei ţări mai bine zis sărăcirea ei pe de o parte şi pe din alta parte “ajutarea” ei financiar sau mai bine zis cumpărarea ei pe nimica toată ca astel să poată fi controlată şi adusă la un numitor comun cu toţi ceilalţi,mai bine zis globalizarea.În ultimul timp este atacată chiar şi Biserica.

Astea fiind spuse, fac comparaţie cu România din ultimile zile, şi ce văd?,ţigănie şi cocalari care vezi chipurile vor să imite pe Greci, şi cine o face, nişte huligani care nu fac decât să denigreze imaginea Ţarii mele.

Ce să spun, î-mi este ruşine de ce văd dar mai mult î-mi pare foarte rău de cei care cu adevărat au pentru ce manifesta dar sunt unbriţi de faptele unor nelegiuiţi.

huliganii romani

mascaţii greci

January 21, 2012 Posted by | blogareala | Leave a comment

   

%d bloggers like this: