Xenon Observer

Manuscris nepublicat despre cum a fost pregătită Revoluţia din 1989

Un muncitor din Constanţa a lăsat posterităţii multiple mărturii despre acţiunile de complot ale grupării Iliescu-Militaru-Măgureanu înainte de 1990

Coperta manuscrisului semat de Gheorghe Chiricescu

Constanţa. Oraşul de la malul mării fost epicentrul unei mişcări clandestine a cărei finalitate se dorea a fi o lovitură de stat militară de tip sud-american. Complotiştii, cu sprijin sovietic, încercau să preia conducerea prin împuşcarea mortală a lui Nicolae Ceauşescu.

Armele ar fi urmat să fie obţinute de la o unitate militară din comuna Mihail Kogălniceanu, printr-un document fals creat de câţiva croitori din Constanţa. Muncitorii constănţeni urmăreau ca prin acţiunile lor să provoace prăbuşirea dictaturii comuniste, care le afecta viaţa de zi cu zi. Prin căpitanul de rangul I Radu Nicolae, ei au întreţinut legături cu grupul format din Ion Iliescu, Nicolae Militaru şi Virgil Măgureanu. Planul a eşuat după ce muncitorii au fost descoperiţi de Securitate şi arestaţi, însă grupul condus de Iliescu şi-a continuat activitatea şi a reuşit să ia puterea pe fondul Revoluţiei din 1989.

În anul 2003, Gheorghe Chiricescu, croitor din Constanţa, a finalizat un manuscris intitulat „Vremea ticăloşilor”. Este o broşură pe care nu a trimis-o niciunei edituri, din lipsă de fonduri. „Ticăloşii” din titlu sunt oamenii alături de care croitorul a complotat la un plan de ucidere a lui Nicolae Ceauşescu: Nicolae Militaru, Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi căpitanul de rangul I Radu Nicolae. Gheorghe Ciricescu şi majoritatea membrilor din reţeaua sa de complot au murit de cancer în intervalul 2004-2007. La cererea cititorilor, publicăm manuscrisul lui Gheorghe Chiricescu, aşa cum a fost lăsat înainte de decesul acestuia.

VREMEA TICALOSILOR

View this document on Scribd

Sursa:Adevarul

February 5, 2012 - Posted by | blogareala | ,

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: