Xenon Observer

Suspendarea Presedintelui II

Nu ţin partea niciuneia dintre părţi, dar pot să vă spun în mod absolut că, dacă suspendarea este făcută într-un mod care pare manipulator sau prin încălcarea Constituţiei, prin ocolişuri pentru că oamenii devin frustraţi de procesul constituţional, aceasta va avea un foarte serios efect asupra modului cum este văzută România în întreaga lume.

.”Înlăturarea primilor trei oameni în stat, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintele ţării, în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, legilor şi a Constituţiei, pot fi considerate lovitură de stat”, afirmă Daul după ce Parlamentul a decis suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Juriştii USL nu s-au mai ostenit prea tare cu cererea de suspendare, redactată  în doar câteva ore, cu dezacorduri şi greşeli de logică. Documentul pe care se bazează suspendarea şefului statului, un act istoric, se adresează preşedintelui Camerei cu formularea “Stimată Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea”.

Printre cele şapte capete de acuzare la adresa şefului statului figurează că acesta “a uzurpat rolul Prim-ministrului şi s-a substituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului”, că “a încălcat în mod repetat drepturilor şi libertăţilor (sic!) fundamentale ale cetăţenilor” precum şi principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei sau că “a abandonat rolul constituţional de mediator în stat şi în societate”.

Anumite acuzaţii şi “probe” din cadrul documentului frizează ridicolul.

Astfel, i se reproşează pre­şe­dintelui că guvernul Boc “a fost învestit pe baza voturilor date de parlamentari aduşi de partea puterii prin practici legate de corupţia politică”. Asta deşi guvernul USL a fost, la rândul său, învestit şi cu votul unor parlamentari racolaţi de USL chiar în zilele de dinaintea moţiunii.

Şefului statului i se mai reproşează şi excesul de asumări ale răspunderii de către… Guvern, deşi preşedintele nu răspunde de acţiunile Executivului.

Băsescu este acuzat că a promulgat Legea pensiilor, “adoptată prin fraudă de către Camera Deputaţilor”. Acuzaţie fără acoperire legală, atâta timp cât frauda nu a fost demonstrată, deşi USL a reclamat la Parchetul General.

Pentru că a declarat că “4,2 milioane de salariaţi nu pot susţine pensiile a 4,9 milioane de pensionari” – calcul matematic corect – i se reproşează lui Băsescu că este “un factor potentator al unui conflict social între forţa de muncă activă şi pensionari”. “Preşedintele nu trebuie să aştepte ivirea unui conflict pentru medierea lui, ci trebuie să prevină asemenea situaţii”, susţine USL.

Băsescu este acuzat şi că a instigat la nerespectarea deciziilor CCR şi că “a făcut presiuni directe asupra judecătorilor, făcându-le vizite înaintea unor decizii importante”. Acelaşi lucru i se poate imputa şi actualului premier, Victor Ponta, care a dat buzna peste CCR tocmai când aceasta discuta dacă la Consiliul European trebuie să se ducă preşedintele sau premierul.

Recordul absolut este atins în pagina 15, unde juriştii USL scriu: “Preşedintele a încălcat în mod grav prevederile Constituţiei şi principiul fundamental al democraţiei reprezentative atunci când declară (?!) că nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar dacă această formaţiune politică va obţine majoritatea absolută în Parlament”.

Faptul că, între timp, şeful statului a numit un prim-ministru din partea USL fără ca acesta să fi avut, în momentul respectiv, o majoritate obţinută prin vot popular este mai puţin important pentru USL decât faptul că îi mai pot agăţa preşedintelui o acuzaţie de gât.

7 capete de acuzare
au găsit parlamentarii USL împotriva preşedintelui

Avizul Curtii Constitutionale

View this document on Scribd

În pregătirea suspendării, USL a dat o Ordonanţă de Urgenţă ce elimină CCR din întregul proces.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în plen că a luat notă de avizul CC şi că s-a bucurat constatând că în acesta Curtea nu constată nicio abatere a preşedintelui care să justifice suspendarea, aşa cum ea este prezentată în articolul 95 din Constituţia României.

De asemenea, acesta a declarat că îşi doreşte să primească un singur exemplu prin care domnia sa nu a respectat deciziile Curţii Constituţionale. Traian Băsescu crede în şansa lui: “Vreau un exemplu de nerespectare a deciziilor Curţii Constituţionale. ”

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor puterii, în Parlament, că de două săptămâni nu fac decât “o zdruncinare puternică a statului de drept pentru a-l pune la dispoziţia USL.

“Ceea ce aţi făcut va avea consecinţe grave”, a spus Băsescu, adresându-se liderilor USL.

“Nu găsiţi un judecător sau un procuror cu care am vorbit despre un dosar”, a spus preşedintele, în apărarea sa.

“Sunt lucruri mai importante decât scopurile politice”, a mai spus Băsescu.

Totodată, preşedintele Traian Băsescu a declarat că de circa doi ani nu a mai fost auzit criticând justiţia, pentru că aceasta a început să funcţioneze, ceea ce îi sperie “pe mulţi infractori, fie că sunt din politică sau din afara politicii, dar cu bune legături în politică”.

Preşedintele Traian Băsescu a oferit câteva răspunsuri acuzaţiilor aduse.

“Mă acuzaţi că am dezbinat şi am să vă aduc aminte un element important: împreună cu toţi, în urma unor analize extrem de serioase, s-a pus un diagnostic pentru sistemul de educaţie românesc. Am reuşit să semnăm un pact de educaţie care a dus la noua lege. Toate partidele l-au semnat, pe urmă aţi preferat confruntarea, dar aţi făcut eforturi uriaşe să afectaţi principiile legii educaţiei. Aţi vrut să reveniţi la sistemul clientelar din sistemul educaţional.(… )Am făcut încercări numeroase să fim împreună în sprijinul românilor”,a spus preşedintele.

– O să spun un regret de data asta: Am numit doi prim-miniştri. Unul se numeşte Tăriceanu, altul se numeşte Victor Ponta. Paradoxal, după ce au ajuns la Palatul Victoria, amândoi şi-au dorit suspendarea preşedintelui.

– I-au văzut pe amândoi marionete ale propriilor lor partide

– Să aveţi grijă de ţară şi de oamenii ei. Am conştiinţa de că mi-am fpcut datoria faţă de ţară şi de oamenii ei. Eu sunt la Cotroceni, aştept decizia CCR care să stabilească preşedintele interimar care v-a prelua mandatul

– Vă las aici o foaie pe care să vă scrieţi ce v-aţi propus

– Nu aveşi cum să înţelegeţi care este sentimentul unui preşedinte care trebuie să treacă printr-o criză.

– Nu puteţi să îmi cereţi să generez un sistem care să protejeze parlamentarii în faţa legii.

– Atâta timp cât voi fi preşedinte cu mine nu va reuşi nimeni să facă un compromis. Eu nu fac intervenţii nici la procurori, nici la judecători, nici la poliţişti.

Aţi văzut vreun dictator care să dea Opoziţiei funcţia de prim-ministru, care să dea opoziţiei şefia singurului serviciu de informaţii externe? Dacă nu, mai căutaţi.

Cererea de suspendare a președintelui este, ca și în 2007, actul prin care tirania majorității parlamentare taie venele statului de drept. Constituția prevede o asemenea procedură doar în cazuri de “încălcări grave” ale textului. Nici vorbă de așa ceva în cazul lui Traian Băsescu.

Ura USL față de acest om, ales democratic și care, în mod normal, ar mai avea de îndeplinit doi ani din ultimul mandat, este clar legată de frica multora față de efectele (devastatoare pentru ei) a unei justiții emancipate. L-au demonizat. L-au acuzat de toate relele pământului. Traian Băsescu este un om și, prin urmare, a comis și greșeli. Uneori politice, alteori de exprimare. Dar NU a făcut, ca președinte al României, nimic altceva decât să lanseze o reformă a statului nedorită de profitorii penali ai tranziției post-comuniste.

Trecând cu tancul peste toate procedurile, normele și legile în vigoare, USL aruncă România într-o stare de excepționalitate care ne va costa enorm în termeni economici, sociali și de imagine externă. De aceea, avem de făcut doua lucruri: 1. să apărăm ordinea democratică votând împotriva decapitării statului la comanda grupurilor infracționale. 2. Să ne implicăm civic și politic pentru constituirea, cu PDL și Inițiativa civică de centru-dreapta lansată de Mihai Răzvan Ungureanu, a unei forțe capabile să contrabalanseze abuzurile în lanț ale cuplului Ponta-Antonescu. O vom face în stradă, pe internet, pe ultimele canale media neaservite, prin petiții adresate instituțiilor europene, prin mobilizarea sectorului ONG, dar și a intelectualilor publici. Nu ne mai pot întoarce în trecut. Vrem un viitor. Și îl putem construi împreună.

În 2007, la primul referendum de demitere din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, Guvernul a anunţat costuri de 60 milioane lei pentru organizarea scrutinului.

“În prezent, cheltuielile totale impuse de organizarea referendumului sunt estimate la aproximativ 95 milioane lei, dar în condiţiile în care vor fi deschise secţii de vot şi în străinătate, deja fiind realizate şi unele economii”, conform mediafax.

Am votat cu Basescu pentru presedinte de doua ori si voi vota cu el si la referendum. A fost singurul cu tupeu care s-a luat de gat cu mafiotii si coruptii comunisti din tara asta. Acum cand justitia a inceput sa functioneze si intra unul cate unul la bulau , mafia rosie a sesizat ca li se strange latul in jurul gatului. Va plingeti ca s-au taiat salariile bugetarilor , dar stiti cu totii ca daca nu se facea asta eram a doua Grecie. Credeti ca alt guvern proceda altfel ? Oricum bugetari in Romania sunt prea multi si sunt destui care isi i-au banii degeaba..

Birocratia si coruptia a existat dintodeauna in Romania acum cand incepe sa functioneze ceva , hai sa distrugem , sa ne intoarcem la comunism. Stati sa vedeti viitorul cand vor creste preturile si serviciile datorita euro. Aveti rate la banci , vreti sa plecati in vacante… sa vedeti pretul benzinei unde va ajunge. O sa spuneti ca taierea de salarii a fost o nimica toata.

In acelas timp, ma bucur ca alternanta la putere functioneaza in tara mea,echilibrul fortelor politice exista si asta este pentru mine un semn ca in Romania  Democratia functioneaza.Sper ca Basescu sa castige referendumul si sa fie cu ochiul pe guvern,iar guvernul Ponta sa fie la fel de rapid si eficient si pe mai departe mai ales in ceea ce a promis.Sper in toate astea pentru binele Romanilor si a Romaniei.

July 7, 2012 - Posted by | politica | , , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: