Xenon Observer

Apel

Către Ambasada României la Atena,

DSC_0743 Astăzi, 25.12.2012, zi sfântă, ZIUA DE CRĂCIUN, Comunitatea română „Sfântul Ștefan cel Mare” din Atena, care funcționează din anul 1992, cea mai veche Asociație românească din Atena, cu numeroase activități în scopul promovării limbii române, culturii, tradițiilor și a folclorului românesc a fost insultată de un articol apărut în “așa-zisa” presă românească, online,romedia.gr, prin articolul  Ambasada României la Atena a primit colindătorii“.

Motivele pentru care ne simțim insultați sunt:

1.În articol este menționat că două asociații din Atena (moldovenească „Orfeu” și cea româno-elenă din Aspropyrgo) au fost primite cu “colaci și bomboane”, deși cu câteva ore înainte Comunitatea română a fost prezentă la Ambasada și nu a fost primită la fel.

2. Copiii celor două asociații au fost răsplătiți de reprezentanții Ambasadei române cu  “cu diplome în semn de mulţumire şi merit pentru activitatea şi efortul depus de cei mici pe parcursul anului ce se încheie ” , în contextul în care, tot cu câteva ore înainte, în Ambasada, peste 120 de copii, de la o singură Comunitate românească, au prezentat un spectacol cu ocazia zilei de Crăciun. Acești copii sunt în al cincilea an de curs de limbă română și, din păcate, nu au fost răsplătiți de Ambasadă cu diplome (prin acest mod a fost subestimat meritul și efortul depus de părinți și copii pe parcursul a 5 ani de activitate continuă). Elevii Comunității au fost răsplătiți cu Diplome de Merit chiar cu o zi înainte de a se prezenta la Serbarea de Crăciun la Ambasada, de către Asociația Prietenii Națiunilor, din Atena, la Hilton. Nu e pentru prima dată dar, nu sunt premiați de către Ambasada României, în schimb sunt premiați 11 copii de la două (2) asociații.

Prin acest articol a fost insultat, jignit, subminat, sabotat efortul celor 150 de copii, elevi ai Cursului de română din Atena și, în mod și mai drastic, efortul părinților acestora, membri activi ai Comunității române „Sfântul Ștefan cel Mare” din Atena.

Pentru toate acestea vă rugăm să luați atitudine! Dorim să transmiteți un comunicat de presă referiror la modul cum s-a hotărât premierea unor elevi (nu știm dacă există sau nu cursuri de română acolo?!) care au apărut acum o lună în Atena, care aparțin unor asociații dintre care una este moldo-elenă, cealaltă româno-elenă și au fost excluși de la premiere tocmai elevii Comunității “doar” române!

Menționez că fac acest apel în urma nenumăratelor apeluri telefonice, primite chiar astăzi – Ziua de Crăciun- de la membrii Comunității române, părinți ai elevilor noștri. Aceștia s-au simțit mai mult decât jigniți!

Cu respect,

Niculița Ghiță

Președinte al Comunității române „Sfântul Ștefan cel Mare” – Atena

Articol preluat de pe agenția de presă AȘII ROMANI

December 26, 2012 - Posted by | Grecia

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: